14 noiembrie poate fi un nou început pentru fotbalul românesc. Alegerile LPF pot să întrerupă „domnia” de 17 ani a lui Dragomir, considerat de mulți dintre suporterii fotbalului românesc drept unul dintre principalii responsabili pentru situația dezastruoasă în care se zbate „sportul rege” de ani buni.
Dacă formațiile dependente de banii proveniți de la stat înclină să îi acorde voturile lui Gino Iorgulescu, Dragomir se bazează pe prieteniile mai vechi cu Porumboiu, Becali sau Niculae. Dar, fără îndoială, „Mitică de la Ligă” deține toate atuurile pentru a-și asigura un nou mandat, lucru de neconceput pentru majoritatea suporterilor.
Peluza Nord Steaua a emis, în acest sens, un comunicat, prin care face apel ca toți cei implicați în fotbal (conducători, suporteri) să se mobilizeze pentru înlăturarea unui personaj care, în opinia lor, întruchipează toate tarele societății. Dacă în trecut au existat o serie de proteste împotriva lui Dragomir (mai ales după intrarea în vigoare a „Legii 4”), există toate premisele ca suporterii să iasă din nou în stradă pentru a-și exprima dezacordul în legătură cu actualul președinte al LPF.
Iată mai jos comunicatul Peluzei Nord Steaua
„Pe 14 noiembrie aveam ocazia să scăpăm de RĂ‚UL FOTBALULUI ROMÂNESC !
Luna noiembrie a anului 2013 poate reprezenta o dată de referință în istoria fotbalului românesc. 14 noiembrie 2013, mai exact, poate reprezenta ziua în care fotbalul românesc se poate debarasa de un personaj nociv. Știm cu toții despre cine vorbim, știm cu toții ce a făcut și ce poate face. Este vorba despre nimic. Pentru că el este sinonim cu nimic. Nimic fiind sinonim cu el. Pe 14 este ocazia istorică de a scăpa de șeful LPF. Cel care, nestingherit, din 1996, conduce fotbalul mioritic fără vreo presiune din partea cuiva. Cei implicați în fotbalul românesc au ocazia să scape de rău, să vindece sportul. Răul care ne-a dus aproape de groapa de gunoi a Europei din punct de vedere fotbalistic. Cel care a inițiat legi împotriva suporterilor doar pentru că era contestat. Cel care vrea să interzică spectacolul pe stadioane. El, cel care refuză să înțeleagă că fotbalul fără noi, suporterii, nu are valoare. El, cel care a vrut mereu să ne pună pumnul în gură. El, cel care a inițiat și menținut un climat nociv în fotbalul intern. El, cel care este de vină pentru că nu mai avem jucători pentru că s-a distrus calitatea. El, cel care a dus la dezastru campionatul românesc. El, cel care a distrus fenomenul pe stadioane prin legi represive.
El, care are credibilitate zero, performanțe zero, după cum spunea chiar Hagi la un moment dat. El, cel care a spus că, daca n-ar fi existat, ar fi trebuit inventat. Într-adevar, el fost inventat să distrugă fotbalul românesc, deci dacă cineva dorea să-l distrugă trebuia să-l inventeze pe șeful LPF. El, cel care a condus fotbalul românesc spre mocirlă, blaturi și murdării.
La așa președinte, așa fotbal, așa legi !!!
Decizia de a scăpa de el stă în mâna celor 18 conducători de club din Liga I, deși, decizia trebuie să fie a tuturor celor care sunt implicați în acest fenomen social numit fotbal.
Este ceasul al 12-lea, ceas în care încă putem să facem ceva ! Este moemntul ca toți suporterii să strige în cor : Pleacă !!!!! Doamne ajută ! Sănătate fotbalului romanesc!„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER